Tehnologie

FOTO & VIDEO: LG G5 şi prietenii

FOTO & VIDEO: LG G5 şi prietenii

Sud-coreenii de la LG au lansat astăzi oficial LG G5, versiunea nouă a vârfului lor de gamă în domeniul smartphone-urilor. Lansarea a avut loc la Barcelona, în ajunul începerii ediţiei din acest an a MWC (Mobile World Congress). Noul model vine cu un design nou, elegant, carcasă metalică şi o baterie detaşabilă. De fapt, LG G5 este primul telefon modular produs de către compania sud-coreeană.

LG G5 îşi depăşeşte predecesorul la capitolul design, cu carcasa metalică şi look-ul mult mai compact. G5 beneficiază de un display Quantum IPS QHD de 5.3 inci care aduce o funcţionalitate nouă numită Always-On, asta însemnând că data şi ora vor fi afişate mereu pe ecran, chiar şi atunci când telefonul este în sleep mode. Surprinzător, această funcţionalitate consumă doar 0,8% din baterie pe oră, datorită unei tehnologii noi de power management, prin care luminile din spatele display-ului luminează doar o mică porţiune a acestuia. Având în vedere că majoritatea utilizatorilor pornesc ecranul telefonului de aproximativ 150 de ori pe zi doar ca să verifice ora, această nouă tehnologie ar trebui să mărească viaţa bateriei pe durata unei zile.

O altă noutate la capitolul display o reprezintă Daylight Mode, care dă ecranului o vizibilitate mărită în exterior, mult peste Auto-Brightness.  Daylight Mode „vede” condiţiile de lumină existente şi creşte sau scade automat luminozitatea ecranului, de multe ori chiar înainte ca ochii nostri să se obşinuiască cu noile condiţii de lumină.

La capitolul performanţă, LG G5 vine echipat cu un procesor de ultimă generaţie Qualcomm Snapdragon 820, care oferă performanţă 64-bit şi care spre deosebire de modelele precedente oferă viteză dublă şi economie de energie. Procesorul Snapdragon 820 suportă înregistrare şi redare video 4K, o rezoluţie de 4 ori mai mare decât Full-HD. Procesorul este optimizat şi pentru a oferi utilizatorilor o experienţă VR (virtual reality) de cea mai înaltă calitate.  La capitolul memorie, G5 beneficiază de 4 GB LPDDR4 RAM, memorie internă de 32 GB şi slot pentru micro SD card care suportă până la 2 TB.

La capitolul foto, G5 beneficiază de o cameră frontală de 8 MP şi pentru prima dată două camere separate pe spate: una de 16 MP cu un obioectiv clasic de 78 de grade şi una de 8 MP cu un obiectiv wide de 135 de grade. Aceasta din urmă oferă un unghi de vizibilitate de 1,7 ori mai mare decât camerele de pe celelalte smartphone-uri şi cu 15 grade mai lat decât câmpul vizual uman. Astfel, se pot prinde în imagine peisaje mai mari, clădiri mai înalte sau grupuri mai mari de persoane, fără să te dai mai în spate.

LG G5 este echipat cu aptX HD, un codec audio care poate reda audio de 24-biţi prin bluetooth, putând livra sunet surround de cea mai înaltă calitate prin tehnologie wireless fără a pierde din calitate. Atunci când G5 este conectat cu LG TONE Platinum, utilizatorii beneficiază de un sunet de înaltăfidelitate, foarte apropiat ca şi calitate de materialul sursă.

O nouă tehnologie găsită pe LG G5 este Qualcomm Quick Charge 3.0, pentru o încărcare mult mai rapidă a bateriei. Prin folosirea unui algoritm inteligent, Quick Charge 3.0 este cu 27% mai rapid şi 45% mai eficient decât generaţia precedentă. Deşi bateria este de doar 2800 mAh, mai mică decât cea găsite pe modelul anterior G4, G5 beneficiază de o durată a bateriei excelentă, datorită tehnologiei Low Power Location Estimation. Această tehnologie îmbunătăţeşte durata bateriei cu până la 49%.

Specificaţii:

  • Chipset: Qualcomm® Snapdragon™ 820 Processor
  • Display: 5.3-inci Quad HD IPS Quantum Display (2560 x 1440 / 554ppi)
  • Memorie: 4GB LPDDR4 RAM / 32GB UFS ROM / microSD (up to 2TB)
  • Camera: Spate Standard 16MP, Unghi Wide 8MP / Faţă 8MP
  • Baterie: 2,800mAh (detaşabilă)
  • Sistem Operare: Android 6.0 Marshmallow
  • Dimensiuni: 149.4 x 73.9 x 7.7mm
  • Greutate: 159g
  • Reţea: LTE / 3G / 2G

lg g5

LG G5 şi prietenii

  • LG 360 VR: ochelari pentru VR (virtual reality) care se pot conecta la G5 printr-un cablu dedicat şi merge doar cu acest model pentru a simula un ecran TV de 130 inci, văzut de la o distanţă de 2 metri şi e compatibil cu imagini şi video de 360 de grade
  • LG 360 CAM: cameră video compactă echipată cu camere cu unghi wide de 200 de grade, o baterie de 1200mAh şi memorie internă de 4GB, ce poate fi suplimentată cu un card microSD; camera poate fi conectată la G5 pentru a crea conţinut de 360 grade; camera poate înregistra video 2K şi sunet 5.1 surround pentru a crea video de înaltă calitate la 360 de grade
  • LG Rolling Bot: un robot care se rostogoleşte ca o minge în timp ce înregistrează imagini şi video prin camera încorporată de 8 MP; mai mult decât o jucărie, LG Rolling Bot poatre fi folosit ca şi sistem de supraveghere pentru casă sau telecomandă pentru diferite aparate din casă compatibile
  • LG Tone Platinum: o pereche de căşti bluetooth care difuzează sunet de înalăcalitate, fără distorsiuni, prin conectivitate wireless;
  • H3 by B&O Play: o pereche de căşti compatibile cu sunetul de înaltăcalitate al LG G5, perefecte pentru utilizatoprii care cred că performanţa audio este un must-have
  • LG Smart Controller: o telecomandă care ajută utilizatorii LG G5 să controleze anumite modele de drone şi să monitorizeze imaginile înregistrate de dronă în timp real     
  • LG Friends Manager: o aplicaţie disponibilă doar pe LG G5, prin care utilizatorii vor putea să se conecteze cu oricare dintre „prietenii” lui G5 aflaţi în imadiata apropiere, pe care ii detectează automat   

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tehnologie

More in Tehnologie

Samsung Galaxy S7

FOTO & VIDEO: Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge, lansate oficial

Monden News21 februarie 2016
Porsche 911

VIDEO: 50 de ani de evoluţie pentru Porsche 911

Monden News18 februarie 2016
Samsung Galaxy S7

Poze şi informaţii despre viitorul Samsung Galaxy S7

Monden News16 februarie 2016
prieteni

Poţi conta cu adevărat doar pe 4 prieteni pe Facebook

Monden News2 februarie 2016

Pod circular construit în Uruguay

Monden News27 ianuarie 2016
parole

Cele mai folosite parole în 2015

Monden News21 ianuarie 2016
parbrizul maşinii

Cea mai rapidă metodă de a dezgheţa parbrizul maşinii

Monden News6 ianuarie 2016
netflix

Netflix aduce şosetele care îţi opresc filmul dacă adormi

Monden News19 decembrie 2015
google

Cele mai bune aplicaţii ale anului în Google Play

Monden News5 decembrie 2015
Monden News este sursa ta numărul 1 de informaţii din show-business, tehnologie, sănătate şi lifestyle

Copyright © 2015. Monden News