TV

Noua serie Twin Peaks, amânată până în 2017

Noua serie Twin Peaks, amânată până în 2017

Veşti rele: Noua serie Twin Peaks programată pentru anul viitor, amânată până în 2017

Noua serie limitată a serialului-cult Twin Peaks a fost iniţial programată să aibă premiera pe canalul american Showtime cândva în 2016. Totuşi, şeful CBS Corp. a anunţat într-o conferinţă cu acţionarii că lansarea acestei serii limitate a fost amânată pentru 2017. Acesta a subliniat că noua serie va aduce un număr mare de noi abonaţi către serviciul nou online oferit de Showtime, unul similar cu HBO Go al celor de la HBO.

Noua serie Twin Peaks se află în pre-producţie de peste un an, deşi în acest timp a avut parte de mici problem atunci ând a apărut o rupere între cei de la Showtime şi regizorul David Lynch cu privire la bugetul şi numărul de episoade al noii serii. Până la urmă cele două părţi au ajuns la un accord care prevedea că noua serie va avea mai mult de 9 episoade, toate regizate de Lynch. Deşi nu este încă clar câte episoade va avea noua serie, zvonurile care circulă spun că Lynch a obţinut o dublare a numărului, de la 9 la 18.

David Nevins, şeful celor de la Showtime, afirma în august că lansarea noilor episoade ar putea fi amanita pentru 2017, având în vedere că a crescut numărul de episoade care trebuie produse. Mai mult, dei acesta a recunoscut că mai există o posibilitate ca lansarea să aibă loc la sfârşitul anului 2016, însă totul depinde de David Lynch, care nu va fi grăbit cu un anumit termen limită. Serialul va avea premiera atunci când Lynch va fi mulţumit cu rezultatul final.

Pe lângă Kyle MacLachlan, cel care l-a interpretat pe agentul Dale Cooper în seria originală şi care a confirmat că îşi va relua rolul în noua serie, noua serie i-a mai adâugat în distribuţie şi pe Amanda Seyfried, Robert Kneeper, Peter Sarsgard şi Balthazar Getty. Tituşi, momentan nu se ştie ce roluri vor interpreta aceştia. Bine, nu se ştie nimic nici despre direcţia în care o va lua povestea în noile episoade Twin Peaks.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

Totul despre sex

Tot ce ţine de sex în Totul Despre Sex s-a întâmplat în realitate

Monden News12 februarie 2016
Gilmore Girls

Gilmore Girls revine cu episoade noi pe Netflix

Monden News30 ianuarie 2016
euforia tv

Euforia TV devine Happy Channel din 8 martie

Monden News25 ianuarie 2016
prison break

E OFICIAL! Prison Break revine cu episoade noi

Monden News15 ianuarie 2016
sting

Legenda wrestlingului Sting introdus în Hall of Fame-ul WWE

Monden News12 ianuarie 2016
globurile de aur

S-au anunţat nominalizaţii la Globurile de Aur 2016

Monden News11 decembrie 2015
serial

Echipa Las Fierbinţi pregăteşte un nou serial la Pro TV

Monden News29 octombrie 2015
Românii Au Talent

Florin Călinescu, noul jurat de la Românii Au Talent

Monden News12 octombrie 2015
daredevil

VIDEO: Primul trailer pentru sezonul 2 din Daredevil

Monden News12 octombrie 2015
Monden News este sursa ta numărul 1 de informaţii din show-business, tehnologie, sănătate şi lifestyle

Copyright © 2015. Monden News