TV

VIDEO: Primul trailer pentru sezonul 2 din Daredevil

VIDEO: Primul trailer pentru sezonul 2 din Daredevil

După ce anul trecut la New York Comic-Con s-au lansat primele imagini din primul sezon al serialului Daredevil, iată că anul acesta am avut parte de primele imagini din sezonul 2 al serialului. Asta deşi vedeta din acest an a fost noul serial rezultat din colaborarea Marvel-Netflix, adică Jessica Jones.

Trailerul începe cu un montaj plin de imagini din primul sezon, înainte să treacă la noile imagini pe care le aşteptam cu toţii. Vedem âteva imagini cu Matt, Foggy şi Karen în biserică, apoi avem câteva imagini cu Daredevil în costum, după care avem prima imagine cu Elektra (interpretată de Elodie Yung) în timp ce îşi pune masca. Tot aici vedem că Matt se confeseazăcă  încă se simte vinovat, fapt la care preotul îi răspunde că vina e bună, înseamnă că încă nu şi-a terminat treaba.

Poate cele mai interesante imagini din noul sezon Daredevil sunt imaginile în care Karen se uită la o radiografie a unui craniu care seamănă tare de tot cu un anumit logo, după care primele imagini pe care le avem cu Frank Castle (interpretat de Jon Bernthal) mergând pe coridorul unui spital cu o armă în mână, dupăcare se aude un singur cuvând: “Beg” (Milogeşte).

Daredevil se întoarce cu noile episoade din sezonul doi în 2016 pe Netflix.

UPDATE: Şi pentru că cei de la Marvel / Netflix nu vor să ne lase să vedem trailer-ul la o calitate decentă, vă pun mai jos o variantă filmată din sală la New York.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TV

More in TV

Totul despre sex

Tot ce ţine de sex în Totul Despre Sex s-a întâmplat în realitate

Monden News12 februarie 2016
Gilmore Girls

Gilmore Girls revine cu episoade noi pe Netflix

Monden News30 ianuarie 2016
euforia tv

Euforia TV devine Happy Channel din 8 martie

Monden News25 ianuarie 2016
prison break

E OFICIAL! Prison Break revine cu episoade noi

Monden News15 ianuarie 2016
sting

Legenda wrestlingului Sting introdus în Hall of Fame-ul WWE

Monden News12 ianuarie 2016
globurile de aur

S-au anunţat nominalizaţii la Globurile de Aur 2016

Monden News11 decembrie 2015
twin peaks

Noua serie Twin Peaks, amânată până în 2017

Monden News4 noiembrie 2015
serial

Echipa Las Fierbinţi pregăteşte un nou serial la Pro TV

Monden News29 octombrie 2015
Românii Au Talent

Florin Călinescu, noul jurat de la Românii Au Talent

Monden News12 octombrie 2015
Monden News este sursa ta numărul 1 de informaţii din show-business, tehnologie, sănătate şi lifestyle

Copyright © 2015. Monden News