Viral

FOTO: Baia în care bărbaţii află cum stau cu… bărbăţia

FOTO: Baia în care bărbaţii află cum stau cu… bărbăţia

Ştim foarte bine că pentru mulţi bărbaţi, întrebarea despre cum stau cu bărbăţia este una foarte grea. Şi asta doar pentru că societatea pune un mare accent pe importanţa mărimii. Dar acum, bărbaţii care vor merge la baie într-un club din Irlanda vor fi făcuţi de ruşine aproape fără excepţie.

barbatia

Bărbaţii care vizitează Clubul de Noapte Foundry din cadrul complexului hotelier Dinn Ri Hotel din ţinutul Carlow, Irlanda sunt făcuţi de ruşine la baie, unde deasupra pisoarelor tronează imagini cu femei care se uită în jos spre ei, privindu-i şi judecându-i asupra mărimii… bărbăţiei lor. Una din femei tine o ruletă în mână, în timp ce o altă femeie, mai în vârstă, priveşte şocată. Dar poate cea mai amuzantă e imaginea cu o femeie care priveşte în jos printr-o lupă.

Imaginea de mai sus a fost distribuită pe Reddit, iar până acum a strâns peste 800 de comentarii, multe dintre ele geniale, în care încearcă să explice de ce femeia bătrână din dreapta se uită fix în faţă sau în faţa căreia dintre femei ar prefera să se poziţioneze dacă ar ajunge în această baie.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Viral

More in Viral

AC DC

Cum sună AC DC din gura unei cântăreţe de operă

Monden News22 martie 2016
cadou de nunta

CE CADOU DE NUNTĂ! Cum a cântat această fetiţă Love Is An Open Door

Monden News11 martie 2016
hello

WOW! Un băiat de 11 ani cântă perfect Adele – Hello

Monden News4 februarie 2016
fifty shades of grey

VIDEO: Mr. Bean în Fifty Shades of Grey

Monden News19 ianuarie 2016
lesbiene

VIDEO: Câteva lesbiene ating un penis pentru prima dată

Monden News7 ianuarie 2016
piscină

VIDEO: Cameră montată pe un căţel la piscină

Monden News5 decembrie 2015
dans

VIDEO: Un dans al mirilor emoţionant face înconjurul lumii

Monden News1 decembrie 2015
nunta

VIDEO: Nuntă filmată din perspectiva câinelui

Monden News27 noiembrie 2015
sex oral

I-a făcut soţului sex oral în mall, în faţa copiilor

Monden News10 noiembrie 2015
Monden News este sursa ta numărul 1 de informaţii din show-business, tehnologie, sănătate şi lifestyle

Copyright © 2015. Monden News