Vorbisme

Arbeit macht frei

Arbeit macht frei

“Munca te eliberează” – proverb german  aşezat pe poarta de intrare în lagarul de la Auschwitz

Poate vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu mine de încep atât de “contondent” pastila din această săptămână? Motivaţia mea e una simplă şi logică: persoanele cu dizabilităţi sunt încorsetate într-un “lagăr” al nepăsării, prinse între nevoia de a-şi asigura traiul zilnic şi spaima angajatorilor, care de cele mai multe ori au impresia că dizabilitatea este “contagioasă” ori s-ar întâmpla ceva nedorit în acel spaţiu, dacă, Doamne fereşte, ar da şansa unui membru al unui grup social vulnerabil să arate ce poate să facă atât pentru sine cât şi pentru restul comunităţii din care face parte.

Sunt metehne tipic româneşti, obtuze, înrădăcinate atâta de bine în mentalul colectiv încât aceste persoane care au şi aşa o bariera în calea lor, vor avea de înfruntat şi un soi de “dizabilitate socială”, acest aspect fiind unul dintre cele mai păguboase şi costisitoare, cel puţin în plan moral, dacă nu chiar mai mult decât atât.

Am un prieten care înainte de a mă cunoaşte  nu prea avea habar despre ce înseamnă o persoană cu deficienţă, însă, în timp lucrurile s-au schimbat, iar astăzi Liviu ştie că dizabilitatea nu mărgineşte spiritul, creativitatea sau evoluţia personală a fiecăruia dintre noi, fiind gata, dacă ar putea, chiar să angajeze oameni cu o anumită lipsă funcţională, dar capabili să facă lucruri fireşti, de zi cu zi.

V-am dat acest exemplu pentru ca, pornind din acest punct să înţelegem împreună că singura oprelişte din calea unei cariere de succes  o reprezintă propria noastră spaimă de a ne confrunta cu noul. Dacă e vorba despre angajatori aflaţi în căutarea unor viitori subalterni, cred că ar fi nimerit ca lucrurile să se concentreze asupra abilităţilor şi în nici un caz asupra dizabilităţii unui om. Doar aşa vom putea vorbi despre reinserţie socială reală şi locuri de muncă remunerate decent, pe baza unor criterii de competenţă.

Eu am norocul acesta – fiind persoană cu nevoi speciale – să pot spune că am un loc de muncă, vocea mea se aude şi încearcă să creeze punţi de legătură, iar cu voi, cititorii pastilelor mele, simt că am un fel de amiciţie care creşte şi se dezvoltă de la o săptămână la alta.

Ideea de bază este că angajarea unei persoane cu mobilitate redusă ori alt gen de problemă, pe lângă scutirea de impozit a firmei dumneavoastră, poate da încredere că ziua de mâine va fi cu mult mai luminoasă decât cea de azi, chiar dacă ai o problemă.

View Comments (1)

1 Comment

  1. Violeta

    6 decembrie 2015 at 19:48

    Cum sa faci bani online! Foarte multi oameni au citit deja acest exceptional curs online si GRATUIT in totalitate, care te invata simplu cum sa faci bani online! Primeste si tu un curs gratuit, conceput sa te invete pas cu pas si rapid cum sa faci bani online! Hotaraste-te cu seriozitate, apoi cere informatii mai multe la adresa de email: rosuvioleta2007@gmail.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vorbisme

Punţi spre lume

Mihai Tataru4 mai 2015

Între două lumi

Mihai Tataru20 aprilie 2015

Suflete–n picaj

Mihai Tataru9 aprilie 2015

Preşedintele dizABIL

Mihai Tataru27 martie 2015

Despre cafea, între viciu și deliciu

Mihai Tataru18 martie 2015

Viața din… sau prin plastic

Mihai Tataru11 martie 2015

Între grãtar și… supa la plic

Mihai Tataru4 martie 2015

“Molima” Facebook

Mihai Tataru23 februarie 2015
Monden News este sursa ta numărul 1 de informaţii din show-business, tehnologie, sănătate şi lifestyle

Copyright © 2015. Monden News